În portul Portsmouth, printre docuri și nave moderne de oțel, se odihnește o bătrână corabie de război. Lemnul ei poartă urmele a peste două secole de furtuni, salve de tun și victorii. Este HMS Victory, cea mai celebră navă de linie a Marinei Regale Britanice, simbolul unei epoci în care marea era teatrul suprem al puterii.

 

 

O navă născută pentru glorie

HMS Victory a fost comandată în 1758, în plin avânt al rivalității maritime dintre Anglia și Franța. Londra voia o nouă generație de nave uriașe, capabile să domine orice bătălie navală.
Construcția a început în 1759, la șantierul naval Chatham, iar lemnul folosit provenea din peste 6000 de stejari englezești. Fiecare grindă a fost cioplită manual, fiecare piesă gândită să reziste nu doar valurilor, ci și tunurilor.

Nava a fost lansată la apă în 1765, dar — surprinzător — a rămas ani buni nefolosită. Marina avea atunci mai multe nave decât campanii, iar Victory și-a așteptat vremea ancorată în port.
Dar destinul avea să o cheme la glorie.

 

 

 

Fiare de lemn și foc

Victory era o navă de linie de prim rang — cea mai puternică categorie din flota britanică a secolului XVIII.
Avea 104 tunuri, dispuse pe trei punți, și un echipaj de peste 800 de oameni: marinari, artileriști, ofițeri, bucătari, chirurgi și… un trompetist care dădea semnalul de atac.
Când toate tunurile trăgeau o salvă simultană, nava tremura ca un animal viu. Un nor de fum negru acoperea marea, iar ecoul bubuiturii se auzea la kilometri.

Nava măsura 69 de metri lungime și 15 de metri lățime — o fortăreață plutitoare. Coastele erau din stejar masiv de 60 cm grosime. În bătălie, oamenii spuneau că „Victory respiră praf de pușcă și scuipă fier”.

 

 

 

 

Primele bătălii

Debutul în luptă al Victory a venit în 1778, în Războiul de Independență al Americii, când Marea Britanie s-a confruntat cu flotele franceze și spaniole. A participat la bătălia de la Ushant, apoi la acțiuni în Marea Mediterană și în Canalul Mânecii.

Dar abia în 1803, când amiralul Horatio Nelson a preluat comanda flotei mediteraneene, Victory a devenit cu adevărat legendă. Nelson și-a ales această navă drept flagship – vasul-amiral. Pe puntea ei, avea să se scrie una dintre cele mai celebre pagini din istoria navală a lumii.

 

 

Trafalgar – ziua focului

21 octombrie 1805. Liniile de coastă ale Spaniei abia se zăreau în zori. În fața escadrei britanice, o alianță uriașă: flota franco-spaniolă, peste 30 de nave, condusă de amiralul Villeneuve.
Nelson, aflat pe Victory, a ordonat o manevră riscantă și genială — în loc să atace în linie paralelă, cum dicta tradiția, a tăiat formarea inamică în două, rupând-o ca pe o bucată de lemn uscat.

Înainte de bătălie, Nelson a ridicat pe catarg celebrul semnal:

„England expects that every man will do his duty.”
(„Anglia se așteaptă ca fiecare om să-și facă datoria.”)

Tunurile au început să cânte.
Victory s-a aruncat direct spre linia inamică, primind în plin tirul francezilor. Lemnul zbură în așchii, catargul principal se clătina, iar punțile deveniseră iadul însuși.
Când s-a apropiat de nava franceză Redoutable, oamenii lui Nelson au tras din toate tunurile laterale, la doar câteva zeci de metri.
Fumul, strigătele, bubuiturile și mirosul de pulbere au transformat totul într-o scenă de infern.

Pe la amiază, un glonț tras de un lunetist francez l-a lovit pe Nelson în umăr și apoi în piept.
A fost coborât sub punte, unde a cerut vești despre bătălie. Cuvintele lui din ultimele clipe sunt și astăzi legendare:

„Thank God, I have done my duty.”

Când Nelson a murit, Victory era plină de găuri, dar victoria era a lor. Flota franco-spaniolă fusese distrusă, iar Marea Britanie și-a asigurat supremația navală pentru următorul secol.

 

 

Mștenirea unei regine de lemn

După Trafalgar, HMS Victory a continuat să servească încă decenii. A fost modernizată, refolosită ca navă de comandă, apoi ca stație de semnalizare.
În 1922, după 157 de ani de viață activă, a fost adusă în docul uscat din Portsmouth, unde se află și azi — cea mai veche navă de linie din lume aflată încă în stare de conservare.

Vizitatorii care urcă la bord pot vedea cabina lui Nelson exact cum era în ziua bătăliei, tunurile originale de 32 de livre, și podelele patinate de pașii marinarilor.
Chiar și pereții poartă urmele gloanțelor din 1805.

 

 

Detalii pentru pasionații de modele

Pentru cei care construiesc modele istorice, Victory e o adevărată provocare.
Structura cu trei punți, sistemul complex de catarge și vele (peste 30 de pânze și 5 kilometri de parâme), detaliile ornamentale de la pupa și poziția tunurilor fac din ea o operă de artă inginerească.

Modelele la scară 1:84 sau 1:98 pot depăși 130 cm lungime și includ sute de piese din lemn, alamă și sfoară — o miniatură a grandorii originale.
Cei care o construiesc spun că fiecare funie legată și fiecare tun montat e ca o pagină de istorie reînviată.

O poveste care nu se termină

HMS Victory nu e doar o navă — este un simbol.
Simbol al curajului, al inovației și al unei epoci în care imperiile se ridicau pe valuri.
Pentru britanici, este sanctuarul memoriei lui Nelson; pentru pasionați, este dovada că și lemnul, când e bine cioplit și bine condus, poate înfrunta eternitatea.

Astăzi, în portul din Portsmouth, se mai aud ecouri vechi.
Vântul care bate printre catarge parcă șoptește încă mesajul de la Trafalgar:

„England expects that every man will do his duty.”

Și, undeva, în sufletul fiecărui pasionat de istorie navală, HMS Victory încă navighează — nu pe mări, ci prin imaginația celor care iubesc poveștile adevărate, din lemn, pânză și foc.

 

COBI-20096

HMS VICTORY